Erau acele vremuri de copil...Vremuri in care nu stiam ce inseamna ura,dragostea,prostia,puterea banului, grija, simtindu-ma mereu protejat.Vremuri in care singura dorinta din apus de seara, cu ochii catre cer, era aceea de a veni cat mai repede ziua urmatoare nerabdator fiind sa ma joc din nou afara cu cei care imi erau atunci prieteni. Vremuri in care aveam propriile mele vise, care in prezent nici nu pot sa mi le imaginez . Joaca si distractia, emotia cadourilor primite, fiind ele de craciun sau de ziua mea, nazbatiile pe care le faceam, sunt putinele trairi care in prezent imi lipsesc si de care sunt constient ca nu le voi mai avea...
Nu...Nu spun aceste lucruri din cauza suferintei deoarece nu sunt prea familiar cu acest sentiment, ci doar din cauza dorului de copilarie care nu se va stinge niciodata, probabil doar la apusul acestei vieti. Copilaria: Un tablou de aur al carei rame a fost amanetat pe veci, ramanand doar cu poza (amintirile)!!!
('97)
